Ajutor social

Ajutor Social

Ajutorul social se acordă numai persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau rezidența în Comuna Buteni.

Ajutorul social se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile membrilor acesteia; existența oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite cu acte se menționează în declarația pe propria răspundere a persoanei care solicită ajutorul social.

Cine sunt beneficiarii de ajutor social?

Au dreptul la venit minim garantat familiile și persoanele singure, cetățeni români.

Beneficiază de reglementările privind venitul minim garantat și familiile sau persoanele singure, cetățeni ai altor state sau apatrizi, care au reședinta sau, după caz, domiciliul în România, în condițiile legislației române.

Beneficiază de reglementările privind venitul minim garantat și persoanele fără domiciliu sau reședință și fără locuință, aflate în situație de nevoie, pe baza declarației pe propria răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.

Care este nivelul minim garantat lunar al ajutorului social?

  • persoană singură  142 lei;
  • familie formată din 2 persoane  255 lei;
  • familie formată din 3 persoane  357 lei;
  • familie formată din 4 persoane  442 lei;
  • familie formată din 5 persoane  527 lei;
  • familie formată din 6 persoane  564 lei;
  • familie formată din 7 persoane  600 lei;
  • familie formată din 8 persoane  637 lei;
  • familie formată din 9 persoane  673 lei;
  • familie formată din 10 persoane 710  lei;
  • familie formată din 11 persoane 746  lei;
  • familie formată din 12 persoane 783  lei

ALOCATIE PENTRU SUSTINEREA FAMILIEI

Începând cu data de 01.01.2011 a fost adoptată Legea nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, data la care a fost abrogate Ordonanța de Urgență nr.105/2003, privind alocația familială complementară de susținere pentru familia monoparentală.
Principalele prevederi ale noului act normative sunt:
Stabilirea limitei maxime de venituri până la care se acordă alocația la 530 lei/ membru de familie.
Familiile care au în întreținere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepţia celor care le întrerup din motive medicale, şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.
Se consideră familie si bărbatul si femeia necăsătoriți, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc si gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează in ancheta socială.
Pentru familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat şi care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condiţiile legii, alocaţia se acordă cu condiţia prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap şi a dovezii eliberate de direcţiile de asistenţă socială, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învătământ, prevazută de lege.
Diferențierea acordării alocațiilor familiale în functie de veniturile familiilor și numărul de copii din familie, respectiv stabilirea a două transe de venituri astfel:


FAMILIA CU 2 PĂRINȚI (complementară)

Venituri 0-200 RON

1 copil

82 

 

2 copii

164

 

3 copii

246

 

4 sau mai multi copii

328

Venituri 201 – 530 RON

1 copil

75

 

2 copii

150

 

3 copii

225

 

4 sau mai multi copii

300

FAMILIA CU 1 PĂRINTE (monoparentală)

Venituri 0-200 RON

1 copil

107

 

2 copii

214

 

3 copii

321

 

4 sau mai multi copii

428

Venituri 201 – 530 RON

1 copil

102

 

2 copii

204

 

3 copii

306

 

4 sau mai multi copii

408

PLAFON MAXIM 530 LEI / MEMBRU DE FAMILIE

Acordarea alocaţiei este condiţionată de nedeţinerea în proprietate / folosinţă de către solicitant a unuia dintre bunurile prevăzute mai jos:

  • Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești.
  • Terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 1.000 mp în zona urbană și 2.000 mp în zona rurală. Fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă.
  • Autoturism/autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum și pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile.
  • Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani.
  • Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze.
  • Șalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepția bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervația Biosferei “Delta Dunării”.
  • Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată.
  • Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale.
  • Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acționate hidraulic, mecanic sau electric.
  • Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepția dobânzii.
  • Suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Acte necesare

  1. Cerere tip
  2. Copii xerox după:
  • buletin, carte de identitate, carte de identitate provizorie ale tuturor membrilor familiei, care au împlinit 14 ani;
  • hotărâre de încredințare a copilului si de stabilire a pensiei de întretinere, care trebuie sa fie definitivă și irevocabilă
    livret de familie;
  • certificate de naştere copii;
  • Situațiile care nu sunt evidențiate în livretul de familie se dovedesc cu următoarele documente:
    – hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este declarat/declarată dispărut/dispărută;
    – hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor;

Alte acte necesare:

  1. adeverință eliberată de la școala la care sunt înscriși copiii, care urmează o formă de învățământ, în care să se specifice dacă beneficiază de bursă școlară și cuantumul acesteia;
  2. adeverință eliberată de angajator în care să se specifice venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii, pentru toți membrii familiei care sunt salariați cu mențiunea dacă primesc sau nu bonuri valorice;
  3. adeverință eliberată de administrator în care să menționeze nominal persoanele care locuiesc la adresa menționată de solicitant;
  4. cupon de pensie;
  5. cupon de șomaj;
  6. certificat fiscal eliberat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Pitești SOȚ ȘI SOȚIE;
  7. certificat de rol fiscal pentru imobile (case și terenuri), autovehicule, eliberat de Primăria Municipiului Pitești (camera 46); SOȚ , SOȚIE, COPII
  8. copie talon maşină (dacă este cazul)
  9. dosar cu șină;

Alocatie de stat. Concediu si indemnizatie ingrijire copil

În conformitate cu prevederile Legii 66/2016, de la data de 01.07.2016 se acordă concediu și indemnizație creștere copil, astfel:

  • Concediu până la vârsta de 2 ani a copilului şi indemnizaţie până la vârsta de 2 ani în cuantum cuprins între 1250 lei şi 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni lucrate anterior naşterii copilului, până la maxim 8500 lei;
  • Persoanele care isi reiau activitatea pana la implinirea varstei de 6 luni a copilului, beneficiaza de un stimulent de insertie in cuantum de 1500 de lei / luna pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului;
  • Persoanele care îşi reiau activitatea dupa implinirea varstei de 6 luni si pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, beneficiază de sitmulentul de inserţie in cuantum de 650 lei / luna până la 3, respectiv până la 4 ani.
  • În cazul copilului cu handicap, părinţii beneficiază de concediu şi indemnizaţie lunară între 1250 şi 85% lei din media veniturilor pe ultimele 12 luni lucrate anterior naşterii copilului, cu plafon de 8500 lei, până la 3 ani.
  • Persoana cu dizabilitate gravă sau accentuată, care are în întreţinere un copil şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea concediului pentru creşterea copilului, beneficiază de sprijin lunar în cuantum de 45% din cuantumul minim al indemnizaţiei. Pentru persoanele care se află în concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani şi cărora li se mai naşte un copil, beneficiază pe perioada cuprinsă de la naşterea ultimului copil şi până la terminarea concediului de o sumă suplimentară.

Informații generale

La depunerea dosarelor este obligatoriu să se prezinte persoana solicitantă ori soțul/soția acestuia, în caz contrar persoana care depune dosarul trebuie să aibă împuternicire notarială din partea ambilor părinți!

Conform legislației în vigoare, cererile nu pot fi preluate decât însoțite de toate actele doveditoare. În momentul depunerii actelor, cererile/declarațiile TIP trebuie să conțină semnăturile individuale ale ambilor părinți + toate documentele în original!

Fiecare tip de dosar va conţine obligatoriu un opis (tip).

Mențiuni importante, general valabile pentru toate tipurile de dosare

Dosarul de alocaţie de stat poate fi depus separat, înaintea depunerii celui de indemnizaţie de creştere a copilului ori împreună cu acesta, optând pe aceeaşi cerere, atât pentru alocaţia copilului cât şi pentru indemnizaţie/stimulent  În situaţia în care părinţii nu sunt căsătoriţi, dar copilul a fost recunoscut, îndeplinirea condiţiilor de acordare a drepturilor se demonstrează pe baza anchetei sociale efectuate de autoritarea tutelară (Primăria Buteni).

Pentru persoanele care nasc în străinătate ori sunt căsătorite cu cetăţeni străini, se va completa şi declaraţia pe proprie răspundere (tip) referitoare la angajamentul de a locui pe teritoriul României împreună cu copilul, precum şi anexa cu informaţii suplimentare UE şi actele de rezidenţă ale ambilor părinţi (din ţara unde s-a născut copilul).

Pentru persoanele care în ultimele 24 de luni anterioare naşterii au avut mai multe locuri de muncă, se ataşează la dosar adeverinţă de venit (tip) şi dovada încetării/ suspendării activităţii.

Care este termenul de depunere?

Pentru Alocaţia de stat:

  • 1 an de la data naşterii copilului.

Pentru Indemnizaţia/stimulent de creştere a copilului:

  • Cu maxim 30 de zile calendaristice înainte de expirarea concediului postnatal, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare de la aceea dată;
  • 60 de zile calendaristice de la naştere dacă nu există concediu de maternitate (pre şi postnatal);
  • 30 de zile calendaristice în cazul în care se face trecerea din indemnizaţie pentru creşterea copilului în stimulent (şi invers) sau se face trecerea de la un părinte la celalalt;
  • 60 de zile înante de împlinirea vârstei de 2 ani a unui copil şi 30 de zile calendaristice de la acea dată în cazul în care se trece dintr-un concediu de creştere a unui copil în concediu de creştere a copilului următor;
  • 30 de zile calendaristice de la data reluării activitaţii în urma concediului de creştere a copilului;
  • în cazul în care se prelungeşte concediul pentru creşterea copilului pe baza certificatului de handicap, dosarul întocmit în vederea obţinerii indemnizaţiei de creştere a copilului se depune în cel mult 30 de zile de la data obţinerii certificatului;
  • Cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data efectivă de intrare în concediu în cazul în care doreşte şi celălalt părinte cel puţin o lună de concediu şi până cel târziu cu o zi înainte să împlinească copilul 2 ani.

Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului pentru alocația de stat?

  1. cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi;
  2. copie livret familie actualizat (dacă părinţii sunt căsătoriţi)/ certificat de căsătorie pentru cei care nu au livret de familie;
  3. copie certificat de naştere al copilului
  4. copie cărţi de identitate ale părinţilor;
  5. declaraţie tip, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi;
  6. extras de cont bancar, original, semnat de bancă – pe numele titularului de cerere – este opţional .
  7. dosar plic.

! pentru familiile care sunt sau au fost plecate într-una din ţările UE se ataşează la dosar şi copii după actele de rezidenţă din ţările respective, pentru toţi membrii familiei (ex. Carta D’Identita pentru Italia şi Codice Fiscale, Certificado de Registro de Ciudadano de la Union pentru Spania) + se completează şi anexa cu informaţii suplimentare UE.

! se poate ataşa respingerea cererii privind dreptul de alocaţie din statul unde au fost plecaţi părinţii.

! Pentru copiii de vârstă şcolară, se ataşează şi adeverinţă şcolară, ori dacă aceştia nu frecventează nici o formă de învăţământ organizată conform legii în România, se completează şi o declaraţie (tip) în acest sens.

Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora!

Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului de indemnizație pentru creșterea copilului?

Informații importante:

În cazul în care oricare din drepturile mai sus menţionate sunt solicitate de către tatăl copilului, este necesară şi:

  • o adeverinţă de la locul de muncă al mamei cu perioada concediului de maternitate (pre şi postnatal) şi data reluării activităţii, dacă aceasta este salariată;
  • dacă mama copilului realizează venituri din activităţi independente, se va aduce o adeverinţă eliberată de către CAS cu plata ori neplata concediului de maternitate (pre şi postnatal);
  • declaraţie pe proprie răspundere (tip) în cazul în care mama copilului nu este îndreptăţită la concediu de maternitate (pre şi postnatal).
  • Adeverinta de la ANAF in cazul in care mama copilului nu a realizat venituri ( pre si postnatal).
  1. Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt pentru persoanele care au realizat venituri cu contract de muncă :
  • Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi.
  • Adeverinţă tip angajator (original) – să nu conţină corecturi/declaraţie pe proprie răspundere că dovada stagiului de cotizare se află la vechiul dosar de indemnizaţie (după caz);
  • Cererea către angajator, de intrare în concediul de creştere a copilului (copie);
  • Decizia angajatorului prin care se suspendă contractul de muncă pe perioada concediului de îngrijire a copilului (original sau copie vizibilă);
  • Dacă este cazul, se ataşează şi dovada încetării/ suspendării altor contracte de muncă existente pe perioada celor 12 luni anterioare naşterii copilului, precum şi adeverinţă tip completată de către acei angajatori;
  • Copiile certificatelor de naştere ale copilului/copiilor;
  • Copii cărţi de identitate parinţi;
  • Extras de cont (original), semnat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont;
  • Copie livret de familie actualizat– pentru persoanele căsătorite/ certificat de căsătorie pt. cei care nu au livret de familie;
  • Declaraţie tip pentru alocaţia de stat, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi.

Notă: Adeverinţa trebuie să fie în original, să aibă număr de înregistrare, antet, să fie completată corect şi cu acelaşi pix, să fie semnată de reprezentantul legal cu nume în clar şi semnătura acestuia. Adeverinţa nu trebuie să prezinte ştersături, adăugiri ori alte vicii de formă sau fond.

!!! Dacă adeverinţa are mai multe pagini, ea trebuie să fie semnată pe toate paginile. (Conform Instrucţiunii APSMB Nr. 250/14.01.2011) Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora.

  1. Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului de indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap, alocația de stat?

Pentru persoanele care au copil încadrat în grad de handicap, actele necesare întocmirii dosarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt:

  • Cerere tip– completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi;
  • Declaraţie pe proprie răspundere că dovada stagiului de cotizare se află la vechiul dosar de indemnizație;
  • Cererea pentru angajator, de intrare în concediul de creştere a copilului (copie);
  • Decizia angajatorului prin care se suspendă contractul de muncă pe perioada concediului de îngrijire a copilului (original sau copie vizibilă);
  • În cazul în care contractul de muncă a fost desfăcut, se ataşează decizia de desfacere a contractului de muncă, precum şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu realizaţi venituri profesionale impozabile;
  • Copii cărţi de identitate parinți -2 exemplare;
  • Copie certificat de naştere al copilului – 2 exemplare + copiile certificatelor de naştere ale celorlalţi copii;
  • Copie certificat şi hotărâre de încadrare în grad de handicap – 2 exemplare;
  • Extras de cont (original), semnat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont;
  • Dosar plic.

ATENȚIE:  Pentru indemnizaţia de creştere a copilului cu handicap grav, de la 3 la 7 ani, este necesară şi o adeverinţă cum că nu încasaţi dvs. indemnizaţia echivalentă!

Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora!

  1. Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului de indemnizație de creștere a copilului/ alocație de stat – PFA ?

Pentru persoanele care au realizat venituri din activităţi independente, actele necesare întocmirii dosarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt:

  1.  Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi!;
  2. Copie autorizaţie PF/ înscriere în Barou;
  3. Deciziile de impunere pe ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului (in original);
  4. Suspendarea autorizaţiei în vederea intrării în concediul de creştere a copilului de la autoritatea emitentă + dovada suspendării de la ANAF;
  5. Adeverinţă CAS/CAA cu perioada concediului de maternitate sau după caz, cu neplata acestuia (original);
  6. Copie cărţi de identitate părinţi;
  7. Copiile certificatelor de naştere ale tuturor copiilor;
  8. Copia livretului de familie actualizat- pentru persoanele căsătorite/ certificat de căsătorie pt. cei care nu au livret de familie;
  9. Declaraţie tip pt. alocaţia de stat, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi;
  10. Dosar plic;
  11. Extras de cont (original), semnat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont.

Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora!

  1. Ce acte sunt necesare întocmirii dosarului de indemnizație de creștere a copilului/alocația de stat (pentru studenți/elevi)?

Pentru persoanele care 24 luni anterioare naşterii au fost elevi/ studenți/ masteranzi/doctoranzi, actele necesare întocmirii dosarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt:

  1. Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi.
  2. copie livret familie actualizat (dacă părinţii sunt căsătoriţi) / certificat de căsătorie.  Pentru persoanele care 24 luni anterioare naşterii au fost elevi/studenți/ masteranzi/doctoranzi, actele necesare întocmirii dosarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului sunt: pt. cei care nu au livret de familie:
  3. copiile certificatelor de naştere ale tuturor copiilor;
  4. copii cărţi de identitate ale părinţilor;
  5. declaraţie tip pt. alocaţie, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi;
  6. adeverinţă de la facultate, pt. anul anterior datei naşterii copilului (an calendaristic), cum că beneficiarul este student/ă la zi şi ambii ani şcolari/ universitari (dacă în acel an intră 2 ani şcolari) i-a frecventat la zi, fără întrerupere;
  7. declaraţie pe proprie răspundere, că la data solicitării indemnizaţiei nu realizează venituri profesionale impozabile;
  8. Extras de cont (original), semnat şi ștampilat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont;
  9. dosar plic.

Vă rugăm ca adeverinţele de elev/student să conţină CNP-ul beneficiarului, numele şi prenumele decanului, directorului, secretarului; se eliberează pentru a-i servi la AJPIS. Pentru doctoranzi, se va elibera şi adeverinţă emisă de facultate, cu cuantumul lunar net al bursei de doctorat.

Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora! 

Ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului de stimulent pentru creștere a copilului și alocația de stat?

  1. Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi
  2. Adeverinţă tip angajator (original) – să nu conţină corecturi/declaraţie pe proprie răspundere că dovada stagiului de cotizare se află la vechiul dosar de indemnizaţie (după caz).
  3. Copii cărţi de identitate părinţi;
  4. Copiile certificatelor de naştere ale tuturor copiilor;
  5. Extras de cont (original), semnat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont;
  6. Copie livret de familie actualizat– pentru persoanele căsătorite/ certificat de căsătorie pt. cei care nu au livret de familie

Dacă vă reluaţi activitatea la acelaşi angajator:

  1. Copia cererii către angajator, de reluare a activităţii, în care să fie specificată data;
  2. Decizia angajatorului prin care este de acord cu întoarcerea la locul de muncă. (original sau copie vizibilă).

Dacă vă reluaţi activitatea la alt loc de muncă:

  1. Dacă nu vă reluaţi activitatea în acelaşi loc de muncă, se ataşează şi dovada încetării contractului/contractelor de muncă existente în momentul intrării în concediu de creştere a copilului, precum şi copia noului contract de muncă, înregistrat în REVISAL

Atenţie!

  1. Declaraţie tip pt. alocaţia de stat, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi;
  2. Dosar plic acte.

Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora!

Atenţie!

Pentru persoanele care solicită obţinerea stimulentului imediat după finalizarea concediului postnatal, se completează adeverinţa tip emisă de angajator. Pentru persoanele care îşi reiau activitatea înainte de expirarea concediului de creştere a copilului, se completează declaraţia referitoare la dovada stagiului de cotizare. 

Persoanele care isi reiau activitatea pana la implinirea varstei de 6 luni a copilului, beneficiaza de un stimulent de insertie in cuantum de 1500 de lei / luna pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului.

Persoanele care îşi reiau activitatea dupa implinirea varstei de 6 luni si pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului, respectiv 3 ani pentru copilul cu handicap, beneficiază de sitmulentul de inserţie in cuantum de 650 lei / luna până la 3, respectiv până la 4 ani.

În cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente şi nu sunt angajate cu contract de muncă, punctele 2, 3 şi 4 se înlocuiesc cu următoarele acte:

  1. copie autorizaţie;
  2. decizii de impunere pt. anul anterior naşterii copilului/declaraţie pe proprie răspundere că dovada stagiului de cotizare se află la dosarul de indemnizaţie;
  3. dovada reluării activităţii.

Ce acte sunt necesare pentru întocmirea dosarului de stimulent pentru creșterea copilului și alocația de stat pentru tată?

Pentru tatăl copilului, actele necesare întocmirii dosarului de stimulent pentru creşterea copilului sunt:

  1. Cerere tip – completată şi semnată obligatoriu de ambii părinţi!;
  2. Adeverinţă angajator (tip);
  3. Adeverinţă de la locul de muncă din care rezultă data angajării şi că la data solicitării stimulentului, tatăl realizează venituri supuse impozitului pe venit (dovadă că nu întrerupe activitatea, ci o continuă) – nu este tipizată, însă se redactează de către angajator şi trebuie să conţină aceste informaţii;
  4. Copiile certificatelor de naştere ale tuturor copiilor;
  5. Copii cărţi de identitate părinţi;
  6. Declaraţie tip-în cazul în care mama copilului nu a beneficiat de concediu de maternitate, ori după caz, adeverinţă de la angajatorul mamei cu perioada în care doamna a beneficiat de concediu de maternitate şi data reluării activităţii;
  7. Copia livretului de familie actualizat pentru persoanele căsătorite/ certificat de căsătorie pt. cei care nu au livret de familie;
  8. Declaraţie tip pentru alocaţia de stat, dacă părinţii nu sunt căsătoriţi;
  9. Extras de cont (original), semnat de bancă (pe numele solicitantului) – este opţional, pt. virarea banilor în cont;
  10. În cazul părinţilor necăsătoriţi, anchetă socială de la Autoritatea tutelară (Primaria Buteni). 
  11. Dosar plic.

Notă: Adeverinţa trebuie să fie în original, să aibă număr de înregistrare, antet, să fie completată corect şi cu acelaşi pix, să fie semnată de reprezentantul legal cu nume în clar şi semnătura acestuia.Adeverinţa nu trebuie să prezinte ştersături, adăugiri ori alte vicii de formă sau fond.

Dacă adeverinţa are mai multe pagini, ea trebuie semnată pe toate paginile. (Conform Instrucţiunii APSMB Nr. 250/14.01.2011). Pentru toate actele de stare civilă, de identitate, certificate de handicap şi orice alt act a cărui copie se solicită în dosarul de indemnizaţie/ stimulent/ alocaţie de stat, vă rugăm să prezentaţi şi originalele acestora! 

Ce acte sunt necesare pentru persoanele care au venituri suplimentare realizate pe baza de contract de colaborare/prestări servicii, drepturi de autor?

În această situație, se vor adăuga obligatoriu următoarele acte:

  • copie contract;
  • adeverinţă cu venitul net, defalcat pe fiecare lună în parte pentru anul anterior datei naşterii copilului (nu este tip, se redactează de către instituţia plătitoare);
  • dovada încetării/ suspendării contractului.

De către cine este efectuată plata alocațiilor, indemnizațiilor și stimulentelor?

Plata alocaţiilor, indemnizaţiilor şi stimulentelor precum şi soluţionarea cererilor este efectuată de către Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială Arad. 

Care sunt băncile cu care sunt încheiate convențiile pentru virarea banilor?

Băncilor cu care Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Arad are încheiate convenții pentru virarea banilor în cont sunt următoarele:

  • ALPHA BANK
  • BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
  • BANCA TRANSILVANIA
  • RAIFFEISEN BANK
  • BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE
  • C.E.C. BANK
  • BANCA ROMÂNEASCĂ
  • CREDIT EUROPE BANK
  • UNICREDIT ŢIRIAC
  • INTESA SANPAOLO
  • FIRST BANK